Caracteristici Fizice
Roșioara prezintă un corp elegant, alungit și mai solid comprimat lateral decât babușca, în special în partea anterioară, conferindu-i o siluetă distinctivă. Corpul este acoperit cu solzi mici, strălucitori, de culoare argintie spre aurie pe flancuri, cu spatele verde-măsliniu sau albastru-cenușiu și burta albă-argintie. Caracteristica cea mai distinctivă este colorația roșie-portocalie intensă a înotătoarelor pectorale, ventrale, anale și caudale, care contrastează puternic cu corpul argintiu. Ochii sunt mari, cu irisul roșu sau portocaliu, un element diagnostic important. Gura este relativ mică, terminală și îndreptată în sus (supraă), adaptată pentru hrănirea de la suprafața apei și din vegetație. Capul este mic în raport cu corpul. Înotătoarea dorsală este plasată mai posterior decât la babușcă, aproape deasupra înotătoarei anale, ceea ce reprezintă un criteriu important de diferențiere. Dimensiunile medii sunt de 15-25 cm lungime, dar exemplarele mature pot atinge 40-50 cm și greutăți de 2-3 kg, în condiții optime chiar depășind aceste valori. Linia laterală prezintă 40-45 de solzi. Exemplarele tinere au un corp mai zvelt, în timp ce adulții mai în vârstă dezvoltă un corp mai înalt și mai lat.
Habitat & Distribuție
Roșioara este o specie tipică a apelor stătătoare sau foarte lin curgătoare, cu preferință marcată pentru zonele bogate în vegetație submersă și emergentă. În Delta Dunării, habitatul preferat include lacurile permanente cu stufăriș dens, bălțile cu papură și nuferi, canalele secundare cu vegetație abundentă și zonele de confluență cu curent foarte slab și acoperire vegetală bogată. Specia este strâns asociată cu plantele acvatice, petrecând cea mai mare parte a timpului în mijlocul sau la marginea vegetației, unde găsește atât protecție împotriva prădătorilor cât și hrană abundentă. Roșioara preferă apele clare, cu temperaturi moderate până calde și este sensibilă la poluare, fiind considerată un indicator al calității apei. Tolerează temperaturi între 2°C și 22°C, cu optim pentru creștere și reproducere între 18-22°C. Specia este prezentă în întreaga Deltă, dar densitățile cele mai mari se regăsesc în lacurile cu vegetație bine dezvoltată precum Fortuna, Roșu, Puiu și complexul Uzlina. Iarna, roșioara se retrage în zonele mai adânci sau rămâne în apropierea stufărișurilor, reducându-și activitatea dar fără a intra în hibernare completă. Este un pește gregară, formând bancuri mixte cu babușca și alte ciprinide, în special în zona de hrănire.
Comportament și Alimentație
Roșioara este un pește omnivor cu o preferință pronunțată pentru hrana de origine vegetală, diferențiindu-se astfel de multe alte ciprinide. Dieta sa variată include plante acvatice (părți moi ale stufului, papurii, lintei de apă), alge filamentoase și unicelulare, insecte acvatice și larvele acestora, zooplancton (cladocere, copepode), moluște mici și crustacei. Modul de hrănire este caracteristic: roșioara se hrănește predominant la suprafața apei sau în stratul vegetal superior, folosind gura orientată în sus pentru a captura insectele de suprafață, polen, semințe și părți vegetale plutitoare. Este un pește activ în special dimineața devreme și seara, când iese din vegetație pentru a se hrăni în zonele mai deschise. Comportamentul social este bine dezvoltat, roșioara formând bancuri numeroase în special în perioada juvenilă și de reproducere. Adulții mari pot deveni mai solitari, ocupând teritorii în zonele cu vegetație densă. Specia este mai puțin activă decât babușca în căutarea hranei pe fundul apei, preferând straturile superioare. Toamna, roșioara își intensifică alimentația pentru acumularea de rezerve înainte de iarnă, perioadă în care devine mai agresivă în capturarea hranei disponibile.
Ciclu de Viață & Reproducere
Roșioara atinge maturitatea sexuală relativ devreme, la vârsta de 1-3 ani, în funcție de condițiile de mediu, masculii devenind maturi cu un an mai devreme decât femelele. Reproducerea are loc mai târziu decât la babușcă, între începutul lunii mai și sfârșitul lunii iunie, când temperatura apei ajunge între 17-23°C. Peștii se adună în zone puțin adânci cu vegetație abundentă, adesea în aceleași locuri în fiecare an, formând bancuri de reproducere zgomotoase și active. Femela depune un număr impresionant de icre – între 100.000-200.000 icre per kilogram de greutate corporală – pe plantele acvatice submersa, în mai multe etape. Icrele sunt mici (1-1.5 mm), lipicioase și de culoare galben-verzuie, aderând ferm de vegetație. Fertilizarea este externă, masculii fiind foarte activi și competitivi în perioada de reproducere, dezvoltând tuberculi nupțiali pe cap și corp. Eclozarea are loc după 3-10 zile, în funcție de temperatura apei, larvele rămânând atașate de vegetație până la absorbția sacului vitelin. Puieții se hrănesc inițial cu zooplancton fin, trecând treptat la insecte și materie vegetală. Creșterea este relativ rapidă în primul an de viață, roșioara atingând 5-8 cm. Mortalitatea în primele luni este ridicată datorită prădatorilor și condițiilor de mediu variabile.
Status de Conservare
Roșioara este clasificată ca "Least Concern" (LC) la nivel global de către IUCN, fiind o specie comună și răspândită în cea mai mare parte a arealului său. Cu toate acestea, în unele regiuni din Europa Occidentală, inclusiv în Germania, specia este considerată periclitată și beneficiază de protecție legală datorită declinului populațiilor cauzat de pierderea habitatelor acvatice și degradarea calității apei. În Delta Dunării, roșioara este încă abundentă în zonele cu vegetație bine păstrată, dar densitățile au scăzut în zonele afectate de activități antropice intensive. Amenințările principale includ eutrofizarea apelor, care duce la modificarea compoziției vegetației acvatice, poluarea chimică și organică, defrișarea stufărișurilor pentru amenajări piscicole sau agricole, și pescuitul excesiv în unele zone. În România, specia nu beneficiază de măsuri speciale de protecție și pescuitul este permis fără restricții de dimensiune minimă, cu respectarea perioadei generale de prohibiție pentru reproducere. Roșioara este sensibilă la modificările de habitat și poate fi utilizată ca specie indicator pentru monitorizarea sănătății ecosistemelor de tip baltă și lac cu vegetație bogată. Conservarea zonelor umede naturale și a vegetației acvatice este esențială pentru menținerea populațiilor viabile de roșioară în Delta Dunării.
Surse
