Microcarbo pygmaeus
Cormoranul mic este mult mai grațios și mai legat de zonele cu vegetație bogată decât ruda sa mai mare. Delta Dunării reprezintă unul dintre cele mai importante locuri de cuibărit la nivel global pentru această specie.
Este vizibil mai mic decât cormoranul mare, având aproximativ mărimea unei rațe. Penajul este negru cu nuanțe maronii pe cap și gât, iar coada este proporțional mai lungă. În perioada de reproducere, prezintă mici puncte albe pe corp.
Preferă apele stătătoare sau lin curgătoare cu multă vegetație emergentă (stuf, sălcii inundate). Este o prezență constantă pe canalele înguste ale Deltei, unde se strecoară cu ușurință printre ramuri.
Este un vânător agil în ape mici. Se hrănește cu pești de dimensiuni reduse și diverse larve de insecte acvatice. Zborul său este rapid, de regulă aproape de suprafața apei, urmând fidel cursul canalelor.
Cormoranul mic atinge maturitatea sexuală la 2–3 ani. Cuibărește în colonii mixte, alături de stârci și alte păsări acvatice. Cuibul este construit în stuf sau în tufe de sălcii inundate, din crengi și vegetație. Depune 4–6 ouă albastre pal, clocate de ambele sexe timp de 27–30 zile. Puii sunt nidicoli și sunt hrăniți prin regurgitare. Devin zburători la 6–7 săptămâni. După plecarea din cuib, rămân în grupuri familiale. Specia este parțial migratoare: unele populații rămân în Deltă iarna. Poate trăi 10–15 ani.
Status