Dryocopus martius
Ciocănitoarea neagră este cea mai mare ciocănitoare din Europa, având mărimea unei ciori. Este o pasăre impunătoare, al cărei ciocănit puternic răsună ca o lovitură de ciocan în liniștea pădurii. În Delta Dunării, această specie este un indicator al pădurilor mature și sănătoase, fiind prezentă în principal în pădurile de pe grindurile Letea și Caraorman, precum și în zăvoaiele bătrâne de pe marginea brațelor Dunării.
Penajul este în întregime negru mat, cu un contrast puternic față de ciocul lung, de culoarea fildeșului. Singura pată de culoare este creștetul capului: masculul are o „bonetă" roșie completă care acoperă toată calota craniană, în timp ce femela are doar o pată roșie mică pe ceafă. Ochii de un galben pal îi conferă un aspect pătrunzător. Zborul este mai drept decât al altor ciocănitori — mai puțin ondulat, mai direct.
Preferă pădurile întinse de foioase sau amestec cu arbori înalți și groși. În Deltă, depinde de prezența arborilor maturi (plopi, sălcii bătrâne, stejari) unde poate săpa scorburi mari, de formă ovală. Specie sedentară — rămâne în teritoriul său pe tot parcursul anului. Distribuție largă în Europa și Asia, din Spania până în Japonia, dar absenta din Marea Britanie și nordul extrem.
Specialist în extragerea furnicilor de lemn din trunchiurile arborilor. Sapă cavități rectangulare adânci în lemn pentru a ajunge la galeriile furnicilor — limba sa este extrem de lungă și lipicioasă, adaptată perfect. Scoate sunete foarte puternice: un „kri-kri-kri" repetat în zbor și un „kli-ee" melancolic când stă pe trunchi. Ciocănitul teritorial este rar, dar extrem de puternic — se aude la sute de metri.
Săparea unei scorburi noi poate dura până la 4 săptămâni. Scorburile abandonate sunt vitale pentru ecosistem — oferă adăpost multor alte specii: bufnițe, porumbei de scorbură, rațe fluierătoare, jderi. Depune 4–6 ouă în aprilie; ambii părinți participă la incubație și hrănirea puilor. Puii sunt extrem de gălăgioși în apropierea momentului de zbor, emițând strigăte persistente ce trădează cuibul.
Clasificată Least Concern (LC) global, specia depinde de un management silvic care permite păstrarea arborilor bătrâni și a lemnului mort. În Rezervația Biosferei Delta Dunării, protecția pădurilor Letea și Caraorman este esențială pentru această specie-cheie. Rolul său de „arhitect" face ca dispariția sa dintr-un ecosistem să aibă efecte în cascadă pentru numeroase alte specii dependente de scorburi.