Caprimulgus europaeus
Caprimulgul este o pasăre misterioasă, crepusculară și nocturnă, celebră pentru camuflajul său absolut incredibil. În timpul zilei, stă nemișcat pe sol sau pe ramuri, confundându-se perfect cu frunzișul uscat sau scoarța copacilor. În Delta Dunării, pădurile de pe grindurile Letea și Caraorman, cu zonele lor nisipoase și lizierele însorite, reprezintă habitatul ideal pentru această specie care pare mai degrabă o bucată de lemn decât o ființă vie.
Penajul este o capodoperă de camuflaj: un amestec de gri, maro, ocru și negru care imită perfect scoarța de copac sau frunzișul uscat. Capul este lat și turtit, cu o gură extrem de largă mărginită de peri rigizi care ajută la capturarea insectelor din zbor. Ochii sunt mari și negri — în timpul zilei îi ține adesea închiși pentru a nu-și trăda prezența. Picioarele sunt scurte și slabe; nu-și poate ține prada, vânând exclusiv din zbor.
Preferă lizierele pădurilor, zonele cu tufișuri, landele și dunele de nisip cu vegetație rară. Delta Dunării — în special zonele de grind Letea și Caraorman — îi oferă condiții optime de cuibărit și vânătoare. Migrator de distanță lungă, sosește târziu (mai) și pleacă devreme (august–septembrie) spre Africa sub-sahariană, unde iernează.
Activ exclusiv la amurg și în timpul nopții. Vânează insecte mari din zbor — molii, gândaci, țânțari — cu o agilitate uimitoare și un zbor silențios asemănător bufnițelor. Cântecul masculului este un bârâit prelung și monoton, ca un motor de motocicletă auzit de la distanță, care poate dura minute în șir fără întrerupere. Această „churring" caracteristică este cel mai sigur semnal al prezenței sale în pădure.
Nu construiește cuib. Femela depune cele 2 ouă direct pe sol, în zone cu nisip sau frunziș uscat, unde culoarea ouălor le face aproape invizibile. Incubația este asigurată de ambii părinți și durează circa 18 zile. Puii sunt semi-precoci și se pot deplasa pe distanțe scurte la scurt timp după ecloziune, pentru a rămâne la umbră sau ascunși de prădători.
La nivel european considerată cu status de conservare nefavorabil în unele regiuni, din cauza pierderii habitatelor de lizieră și a declinului insectelor (intens corelat cu utilizarea pesticidelor). În Delta Dunării, populația este stabilă datorită regimului de protecție a pădurilor Letea și Caraorman. Amenințarea principală: deranjul uman pe timp de noapte și coliziunile cu vehiculele pe drumurile de contur ale Rezervației.