Gallinago gallinago
Becațina comună este faimoasă pentru zborul său în zig-zag și pentru ciocul disproporționat de lung. În Delta Dunării, este una dintre cele mai căutate păsări de către ornitologi pe marginile canalelor mâloase, fiind însă foarte greu de observat datorită camuflajului perfect.
Are un penaj maroniu-pestriț, cu dungi longitudinale gălbui pe spate și pe cap care imită cu fidelitate firele de iarbă uscată și mlaștina — un camuflaj practic perfect. Ciocul este extrem de lung și drept, prevăzut cu terminații nervoase sensibile la vârf pentru a simți prada sub pământ sau în mâl fără a o vedea direct.
Preferă mlaștinile cu vegetație joasă, malurile mâloase ale lacurilor și canalelor secundare. În Deltă, se găsește frecvent în zonele de inundabilitate și pe marginea canalelor cu mâl moale, unde sondajul hrănirii este vizibil de la distanță — deși pasărea însăși rămâne de cele mai multe ori nevăzută.
Sondează mâlul cu mișcări rapide și ritmice, ca o mașinărie de cusut — ciocul intră și iese din substrat de zeci de ori pe minut. Când este speriată, decolează brusc cu un strigăt ascuțit și zboară rapid într-un zig-zag imprevizibil care face urmărirea extrem de dificilă. Masculul produce în zborul nupțial un sunet de „behăit de capră" (de unde și porecla populară), cauzat de vibrarea penelor exterioare ale cozii.
Deși marea majoritate sunt migratoare sau oaspeți de iarnă în România, există perechi care cuibăresc în Deltă. Cuibul este o mică adâncitură căptușită cu iarbă, ascunsă în vegetație aproape de apă. Puii sunt nidifugi și extrem de precoce, putând părăsi cuibul la câteva ore după eclozare.
Clasificată „Neamenințat" (LC) global. Depinde critic de menținerea zonelor mlăștinoase cu mâl moale accesibil. Desecările și transformarea terenurilor umede în teren agricol sunt principalele amenințări pentru habitatul său de hrănire.