Caracteristici Fizice
Babușca prezintă un corp alungit, ușor comprimat lateral, asemănător cu cel al roșioarei, dar cu diferențe distincte. Corpul este acoperit cu solzi de dimensiuni medii dispuși în rânduri regulate, iar linia laterală este ușor curbată spre partea ventrală. Dimensiunile medii se situează între 15-25 cm lungime și 150-300 grame greutate, dar în condiții optime poate depăși 35 cm și atinge 1-2 kg. Colorația este caracteristică: spatele prezintă o nuanță albastru-cenușie sau verzuie, flancurile sunt argintii strălucitoare, iar burta este albă. Un semn distinctiv al speciei este gura terminală, tăiată aproape orizontal, ceea ce o diferențiază de alte ciprinide. Ochii au o pată roșie mare caracteristică în iris, deasupra și lângă pupilă. Înotătoarele, cu excepția dorsalei și a părții superioare a caudalei care sunt mai palide, prezintă o colorație roșie-portocalie distinctivă. Caudalaua este adânc scobită, conferindu-i agilitate în mișcări. Numărul de solzi de-a lungul liniei laterale variază între 39-48, iar înotătoarele dorsală și anală au 12-14 radii.
Habitat & Distribuție
Babușca preferă apele stătătoare sau lent curgătoare cu vegetație abundentă și fund mâlos sau nisipos, fiind o specie extrem de adaptabilă la diverse condiții de mediu. În Delta Dunării, specia este prezentă în lacurile permanente și temporare, bălțile deltei, canalele cu curent slab, brațele închise ale Dunării și zonele de confluență bogate în vegetație acvatică. Tolerează o gamă largă de temperaturi, de la 2°C până la 22°C, și poate supraviețui în ape cu conținut mediu sau chiar mai scăzut de oxigen. Babușca este o specie gregară, formând bancuri numeroase în special în perioada de reproducere și în zonele cu resurse alimentare bogate. În România, se găsește în tot bazinul hidrografic al Dunării, inclusiv în râurile mari de ses precum Mureșul, Oltul, Argeșul, Someșul și Timiș, precum și în lacurile naturale (Snagov, Căldărușani, Scrovistea) și cele artificiale de acumulare. Lipsește din apele de munte și din zonele cu curent puternic. În timpul zilei, babușca se adăpostește în zonele cu vegetație densă, iar seara și dimineața devreme iese la păscut în zonele deschise.
Comportament și Alimentație
Babușca este un pește omnivor cu o dietă variată și oportunistă, adaptându-și preferințele alimentare în funcție de sezon și disponibilitatea hranei. Hrana principală constă din zooplancton (rotifere, cladocere, copepode), insecte acvatice și larvele acestora, crustacei mici, moluște, viermi și materie vegetală inclusiv alge și plante acvatice. Puietul se hrănește inițial cu alge unicelulare și rotifere, trecând treptat la zooplancton și ulterior la nevertebrate bentice pe măsură ce crește. Modul de hrănire este caracteristic ciprinidelor, peștele căutând hrana atât la suprafața apei cât și în sedimente, unde răzuiește fundul în căutarea organismelor bentice. Babușca este un pește social, formând bancuri numeroase care se deplasează în grup în căutarea hranei. Activitatea de hrănire este intensă dimineața devreme și seara târziu, perioadă în care peștii ies din zonele adăpostite cu vegetație. Toamna, înainte de iarnă, consumul de hrană crește semnificativ pentru acumularea de rezerve. Iarna, activitatea se reduce drastic și peștii se adăpostesc în zonele mai adânci, hrănindu-se sporadis.
Ciclu de Viață & Reproducere
Babușca atinge maturitatea sexuală relativ devreme, la vârsta de 2-3 ani, cu femelele devenind mature ușor mai târziu decât masculii. Reproducerea are loc primăvara, între sfârșitul lunii aprilie și luna mai, atunci când temperatura apei ajunge constant între 12-14°C. Încă de la începutul lunii aprilie, când temperatura atinge 4-7°C, peștii încep să se adune în bancuri numeroase în zonele puțin adânci cu vegetație abundentă, pregătindu-se pentru reproducere. Procesul de reproducere este zgomotos și spectaculos, masculi fiind adesea mai numeroși decât femelele și competând activ pentru atenția acestora. Icrele, în număr de aproximativ 100.000-200.000 per femelă, sunt lipicioase și se atașează de plantele acvatice submersa sau de alte suprafețe din zonele de reproducere. Fertilizarea este externă, masculii eliberând laptii peste icrele proaspăt depuse. Eclozarea are loc după 5-12 zile, în funcție de temperatura apei. Puieții rămân atașați de vegetație timp de câteva zile, hrănindu-se din sacul vitelin, apoi încep să înoate liber și să caute hrană activă. Mortalitatea în primele săptămâni de viață este ridicată, puieții fiind pradă pentru numeroase specii de pești, păsări acvatice și nevertebrate prădătoare.
Status de Conservare
Babușca este clasificată ca "Least Concern" (LC) de către IUCN, fiind una dintre cele mai răspândite și numeroase specii de ciprinide din Europa. Specia nu se confruntă cu amenințări majore la nivel de populație și este stabilă în aproape toate arealele sale de răspândire. În Delta Dunării, babușca este extrem de abundentă și joacă un rol ecologic vital ca specie pivot în lanțul trofic, fiind atât consumator important de plancton și nevertebrate, cât și sursă esențială de hrană pentru speciile prădătoare. Cu toate acestea, la nivel local, populațiile pot fi afectate de poluarea apei, eutrofizarea, modificările hidrologice și pescuitul excesiv. Specia nu beneficiază de măsuri speciale de protecție în România, iar pescuitul este permis fără restricții de dimensiune minimă. Babușca poate fi reținută în orice perioadă a anului în afara prohibiției generale, care se aplică tuturor speciilor de ciprinide în perioada de reproducere. Datorită abundenței sale și capacității de reproducere rapide, specia este considerată un indicator bun al sănătății ecosistemelor acvatice. Prezența babușcii în număr mare semnalează de obicei un ecosistem acvatic echilibrat și productiv.
Surse
