Asio otus
Ciufa de pădure este o bufniță de mărime medie, celebră pentru ciufurile sale lungi de pene de pe cap, care îi dau numele. Este o specie foarte discretă în timpul zilei, dar iarna devine mai ușor de observat deoarece are obiceiul de a forma "dormitoare" comune în grupuri mari, adesea în coniferele din mijlocul localităților. În Delta Dunării, este prezentă în zăvoaie, în pădurile de pe grinduri și în perdelele forestiere.
Are un corp zvelt, cu un disc facial de culoare portocaliu-ruginiu, bine delimitat. Ochii sunt de un portocaliu aprins. Ciufurile de pe cap nu sunt urechi, ci doar pene ornamentale, dar sunt foarte vizibile când pasărea este alertă. Penajul este cafeniu-gălbui, cu striații verticale închise, oferindu-i un aspect de "scoarță de copac". În zbor, aripile par lungi și înguste.
Preferă zonele unde pădurea sau grupurile de arbori se învecinează cu terenuri deschise (pășuni, terenuri agricole), unde vânează. În Deltă, este răspândită în toate zonele care oferă arbori pentru odihnă și cuibărit. Iarna, grupuri de zeci de exemplare pot fi văzute stând nemișcate în brazi sau sălcii în localități precum Tulcea sau Sulina.
Este un vânător nocturn specializat aproape exclusiv pe rozătoare. Are un auz extrem de fin, capabil să localizeze prada sub stratul de zăpadă sau prin vegetație densă. Ziua stă "împietrită" lângă trunchiul unui copac, lungindu-și corpul pentru a se camufla. Dacă este descoperită de păsările mici (pițigoi, cinteze), acestea o "hărțuiesc" prin strigăte de alarmă până când ciufa este nevoită să plece.
Nu își construiește cuib propriu, ci ocupă cuiburi părăsite de ciori, coțofene sau răpitoare de zi. Depune ouăle în martie-aprilie. Femela incubează ouăle timp de 25-30 de zile. Puii părăsesc cuibul la vârsta de 3 săptămâni, mutându-se pe ramurile din jur, unde strigă după mâncare cu un sunet pițigăiat, asemănător cu scârțâitul unei uși neunse.
Status