Aquila heliaca
Acvila de câmp, cunoscută și sub numele de acvilă imperială, este una dintre cele mai rare și mai prețioase păsări de pradă din Europa. Odinioară un simbol al stepelor românești, specia a fost la un pas de dispariție în țara noastră. Este o acvilă de talie mare, impunătoare, care preferă câmpiile deschise și zonele de stepă în detrimentul munților. Orice observație a acestei specii în Dobrogea sau în proximitatea Deltei Dunării este un eveniment de o importanță conservativă majoră, semnalând succesul eforturilor de reintroducere din regiune.
Acvilă masivă, de culoare brun-închisă, aproape neagră la adulți. Se distinge prin „umerii" albi (pete albe pe scapulare) și ceafa de un gălbui-crem deschis, care contrastează puternic cu restul corpului. Coada este gri-închis cu benzi negre fine. Tinerii sunt mult mai deschiși la culoare, cu un penaj ocru-gălbui și striații brune, fiind adesea confundați cu alte specii de acvile. Ciocul este puternic, privirea emanând forță și prestanță specifice unui rapitor de vârf.
Arealul se întinde din Europa Centrală până în Asia Centrală. În România, a fost considerată dispărută ca specie cuibăritoare timp de decenii, dar a reînceput să cuibărească recent în vestul țării și în Dobrogea. Preferă zonele de câmpie și stepă cu arbori izolați sau mici pâlcuri de pădure. Delta Dunării și zonele de stepă adiacente reprezintă teritorii de vânătoare și pasaj ideale, oferind deschidere și resurse trofice — în special colonii de popândăi.
Vânător de stepă specializat. Hrana preferată este popândăul (Spermophilus citellus), dar vânează și iepuri, hârciogi și păsări care cuibăresc la sol (dropii, prepelițe). Iarna consumă frecvent hoituri. Vânează planând la înălțime sau pândind de pe un suport înalt. Este teritorială, perechile rămânând împreună pe viață și apărând cu dârzenie zona din jurul cuibului.
Cuibărește la înălțime în arbori izolați din câmp deschis — cuib vizibil și vulnerabil la deranj uman. Depune 2–3 ouă în lunile martie–aprilie. Incubația durează circa 43 de zile. De obicei 1–2 pui ajung să părăsească cuibul. Tinerii ating maturitatea sexuală la 5–6 ani. Adulții pot rămâne în apropierea teritoriului și iarna, în timp ce tinerii hoinăresc pe distanțe mari.
Clasificată Vulnerabil (VU) la nivel global. Principalele amenințări în România: electrocutarea pe liniile electrice neizolate, utilizarea ilegală a momelilor otrăvite și distrugerea coloniilor de popândăi — sursa principală de hrană. Proiectele transfrontaliere de conservare au stabilizat populația în Europa de Est. Delta Dunării și Dobrogea sunt esențiale pentru asigurarea unui coridor de expansiune pentru această specie magnifică.